Domaine du Chardonnay - poate cel mai bun raport calitate pret in Chablis
Generalitati
Domaine du Chardonnay operează o podgorie de 35 de hectare. Doar recolta domeniului este vinificată și învechită în crama proprie. După caracterul podgoriei Chablis, imbinare intre tradiție și modernism, vinificarea se bazează pe respectul ancestral fata de struguri, must și vin, asociat unui control riguros și a unei stăpâniri profunde a cunoștințelor oenologice - aceasta este declaratia producatorului la care as mai adauga seriozitatea muuuult superioara altor producatori din zona. Exista micro-vinificatie de pe parcele de sub un ha, pana la 150.000 de sticle de Chablis normal, cu care si incep povestea de azi:
Chablis clasic
Clasicul e unul dintre cele mai clasice intalnite ultimii ani, cat ma mai tine si pe mine mintea si simturile. Are atat partea fresh, taioasa, aciditatea caracteristica cat si notele rotunde de fruct copt, polen sau miere. Se simte onctuozitatea, are kick, are post-gust, mineralitate si savoare. Vine de pe sol Kimeridgian, cu fosile marine si este produs in cea mai mare parte in inox, dar exista o mica proportie prelucrata in lemn, ce aduce complexitate. La pretul oferit de producator mi-am scos palaria si vi l-am adus imediat. E ce trebuie! 91p
Petit Chablis
Mezinul familiei pastreaza toate caracteristicile olfactive ale unui Chablis get-beget, prezentand o structura simplificata din punct de vedere al complexitatii gustative, insa identica tehnic: aciditate, tipicitate, savoare. La sub 100 de lei pret de raft il putem numi Best Buy Vin Magazin. 90 de puncte.
Chablis Paradis
Paradis e editia speciala a celor de la Domaine du Chardonnay, provenind de pe o parcela foarte mica, de doar 0.6ha, cu sol Kimmeridgian. Se fac doar 3000 de sticle. Maturarea are loc atat in inox cat si in barrique, in ambele situatii "on lees" - ceea ce duce la un potential de invechire de pana la 5 ani. Pe langa aromatica specifica, botanica, finty si de citrice acrisoare, se simte acea "dulceata" care nu vine deloc din zaharuri, ci din senzatia de plinatate a strugurelui, de coacere perfecta in an foarte bun. Pentru ca din cate am gustat - niste sute de exemplare - dupa un 2021 mediu vin 22 si 23 clar superioare calitativ. Vin binisor peste 90 de puncte.
1er CRU
Montmains e un clasic, unul din cele mai ravnite plaiuri burgunde. Are doar 120 de ha, expunere si sol ideal, cu toate ca altitudinea il face sa fie destul de rece, asa ca se culege tarziu. Dintre Premier Cru-urile Domaine du Chardonnay pare a fi cel mai echilibrat - in primul rand tipic, la fel ca fratii lui 1er, cu tenta flinty, aciditate buna, structura precisa, dar si onctuos, bogat, savuros. Desi e doar un 2022, nu vad mari cresteri calitative in viitor, sau nu mai mult de vreun an, iar asta trebuie vazuta cum ca ACUM e deja foarte aproape de plafonul maxim de valoare, undeva la 92+ in acceptiunea Wine Advisor. Hai sa ne bucuram de el si sa punem la beci vinuri rosii.
Vaugiraut e o componenta a 1er Cru Vosgros - adica vinul de aici poate purta in egala masura pe eticheta denumirea Vaugiraut - parcela mai mica - sau poate sta sub umbrela unuia dintre cele 17 mari Chablis 1er - bineinteles Vosgros. Domaine du Chardonnay detine in Vaugiraut doar 0.2ha de pe care produce 1500 de sticle. O mica parte din vin petrece ceva timp la lemn mare, ceea ce ii confera un potential de invechire pana la 7-8 ani. La 4 ani de la facere arata foarte cool: a pastrat aciditatea si caracterul lemony pe de-o parte, invaluit insa note reductive de nuci,sambure de mar copt sau ierburi uscate, aromatice. E unul dintre acele vinuri de tip love it or hate it. Zic asta pentru ca personal nu mi-a placut la deschidere intr-o seara tarzie de vara, asa ca am pus repede dop, dupa doar jumatate de pahar consumat si l-am luat la o intalnire pe teme bahice a doua zi dupa amiaza, unde absolut toata audienta l-a considerat vinul serii. Sigur, am simtit si eu o usoara imbunatatire in urma contactului cu aerul de peste noapte, dar astia mai aveau un pic si vorbeau de orgasm. Pentru ca da, Chablis te poate aduce in aceasta stare!
Sigur ca as fi putut sa va mai spun despre Le Lys - alt plai important in Chablis, sau Mont de Milieu, Vosgros sau Vaillons, dar te las sa le descoperi singur/a in pachetul special creat AICI.