Tara
Producator
Nivel de zahar
Soiul de struguri
Bio
Puncte
Anul recoltei
Crama Delta Dunarii La Sapata Babeasca Neagra
45 leiBabeasca Neagra 'La Sapata' de la Crama Delta Dunarii este probabil reprezentantul, reperul acestui soi romanesc. Ne invaluie inca de la deschidere in valuri de fructe rosii de padure zemoase, coapte, cu o glazura fina de cirese de mai. Este un vin catifelat, exceptional in primii ani dupa recolta si mai ales in compania branzeturilor mediu maturate, al mezelurilor crud-uscate, desi nici langa o tocanita de vanat nu-i sta deloc rau. Fiind un produs organic, senzatia de naturalete si savoare este cu atat mai placuta.
E prima oara cand un producator incearca Babeasca in conditii de productivitate foarte mica, fara chimicale, tinut indelung pe boasca, iar rezultatul este deosebit.Crama Delta Dunarii La Sapata Rose
36 leiPana anii trecuti Sapata economisea Babeasca, pentru ca cererea de rosu era peste cat putea produce si tine in crama, macar pana la o forma apropiata de cea de consum. Acum probabil au intrat pe rod mai multe parcele si Merlotul ce era baza rose-ului a fost substituit de soiul romanesc atat de putin valorificat. Rezultatul este un vin interesant, cu personalitate, in care par sa se recunoasca parti de flori albe de primavara, altele usor vegetale dar si dulceata fructelor coapte rosii, de padure. Nu e genul capsunica-zmerica, ci aromatica e elevata, complexa, aminteste si de acel soi de cirese care par necoapte, un pic galbui... Pe limba corpul vinului pe de-o parte pare a atarnta greu, pe de alta se intinde ca argintul viu, patrunzand in toate cotloanele gurii. Un rose bine realizat, cu aciditate corespunzatoare sezonului si o savoare superioara.