Domeniul Coroanei Segarcea a lansat in aceasta primavara poate cea mai complexa gama noua de produse, reunite sub denumirea Marama - acel voal traditional romanesc. Toate cele sase vinuri sunt single grape si sunt soiuri romanesti. Ne-am fi asteptat la o extindere a gamei Vardo, poate prea putin marketata de la aparitie, vinurile fiind peste RCP-ul pietei, insa iata ca avem un aspect nou, modern, placut, bine realizat. Pare reusit tot conceptul, care in primul rand satisface gusturile unui public din ce in ce mai aplecat spre soiuri romanesti - indiferent ca e roman sau outsider - dar si ca interpretare grafica. E de apreciat diminuarea blazonului cramei, contrastele folosite, etc. Totodata capisonul, dopul, hartia - toate par de calitate inalta.
Marea surpriza este vinificarea in sec a Tamaioasei Roze, insa despre aceasta un pic mai la vale. Intai cateva vorbe despre Feteaca Alba: am apreciat-o si in gama Prestige de fiecare data cand a fost disponibila in primii 2 ani dupa recolta, laolalta cu celelalte albe, cel putin la fel de bune. BTW, este interesant de urmarit daca Vardo si Prestige se vor mentine, avand in vedere ca sunt cateva soiuri care se suprapun, ceea ce poate crea confuzie pentru consumator. Revenind la FA 2017: are 12% alcool, ceea ce ii da acea nota firava, chiar de duce cu gandul la marama stravezie, in care e de apreciat nobletea firului si nu opulenta. Este un vin cu intensitate aromatica joasa, pastrand totusi tipicitatea, prin notele de polen, citrice si fructe galbene. Ma bucur sa vad pe piata din ce in ce mai multe exemple similare, care vor contribui la plierea pe modelul international a iubitorului de vin. Asa ca daca doresti o Feteasca Alba 'genuine' de baut si pe zi, reala, ne-injectata - iata o optiune de luat in seama. 86 de puncte de la somelierii Vin Magazin.
Tamaioasa Romaneasca e 2018, se simte mai vijelios, chiar dacă notele aromatice specifice nu sunt intense. Exista un frumos echilibru între ele și aciditate, evoluția gustativa e buna, iar după înghițire rămâne multă vreme pe papile.
Rose-ul din Feteasca Neagra Rose e usor auster, fără savoare, însă de finețe, cu note de gutuie și stone fruits, in parg. Poate prea înaintea vremurilor fata de gustul pieței, însă as fi lăsat strugurii vreo 10 zile mai mult în vie.
In același stil semi auster este si Feteasca Regala, cu tipicitate bună, poate cel mai reușit dintre albe. Mai corpolenta, mai echilibrata, ceva onctuozitate, corp mai structurat. 86+
Dar marele hit, cum era de așteptat, este Tamaioasa Roza. Are aciditate, are savoarea data de acel parfum inegalabil de trandafir, amprenta cramei. 88 de puncte Vin Magazin.
Nu putem decat sa felicitam crama olteneasca pentru noua imagine si ii asteptam in continuare cu vinuri deosebite. P.S. Nu uita ca zilele acestea este PROMO la toata gama Minima Moralia!
